Despre emoții, tranziții și sprijin real pentru tineri
Ne bucurăm că Oana Andreea Grosu, consilier psiholog în cadrul Centrului de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător – COACH USV, a fost invitata unui nou episod din seria Oamenii Comunității, realizat de Loredana Viziteu din partea Asociația Capital Civic și BucoWina PLUS – cărora le mulțumim pentru invitație și colaborare! 
Discuția a fost una sinceră și profundă, despre provocările emoționale cu care se confruntă elevii și viitorii studenți, mai ales în perioadele de tranziție: de la gimnaziu la liceu sau de la liceu la facultate. Chiar și după examene, emoțiile nu dispar, ci capătă forme noi, uneori copleșitoare.
Toate aceste întrebări își găsesc răspunsuri în conversația pe care vă invităm să o urmăriți!

Cum devenim profesioniști – un demers de viață
Webinarul „Cum devenim profesioniști – un demers de viață”, susținut de lect. univ. dr. Oana Moșoiu (Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației), a avut loc miercuri, 19 noiembrie 2025, între 18:00–19:30, pe Zoom, iar la eveniment au participat 94 de persoane. Lect. univ. dr. Oana Moșoiu a accentuat ideea că dezvoltarea profesională este un proces de construcție a identității și sensului, afirmând că „profesionalizarea nu înseamnă doar să faci bine un lucru, ci să știi de ce îl faci” și că „fără reflecție riscăm să devenim eficienți în direcții care nu ne reprezintă”, participanții fiind ghidați prin exerciții de introspecție, clarificare a valorilor și aliniere între motivații personale și roluri academice, iar feedbackul colectat a descris întâlnirea drept „utilă, interesantă, actuală, inspirațională și conștientizantă”, confirmând impactul său asupra comunității academice interesate de dezvoltare profesională cu sens.
Nu uitați să dați pe frecvențele RADIO USV!
Vă așteptăm astăzi la matinalul studențesc Info USV, alături de Evelina și Daniela. 
Evenimentul constă în două sesiuni de formare online, dedicate doctoranzilor și cercetătorilor.
Ascultați-ne live pe Radio USV, sau online pe https://radio.usv.ro

Workshop ONLINE AI sau N-AI?
Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la un nou eveniment marca COACH-USV*, ce va avea loc ONLINE.
AI sau N-AI? Oportunități și dileme ale inteligenței artificiale generative în educație Adresat cadrelor didactice, cercetători, doctoranzi și postdoctoranzi Trainer invitat: conf. univ. dr. Gabriela Grosseck, Universitatea de Vest din Timișoara Data: Joi, 20 februarie 2025 Ora: 17:00-19:00 ZOOM: https://us02web.zoom.us/meeting/register/hNqUkzt0QXqgQGjOiDHLnw Vă rugăm completați formularul de înscriere https://forms.gle/BZe3gU79YSMjX6oL6 Lansarea ChatGPT în noiembrie 2022 și evoluțiile rapide ulterioare au adus inteligența artificială generativă (genIA) în prim-plan, aducând schimbări majore în educație. Este deja încetățenit că GenIA deschide oportunități de a transforma felul în care predăm, învățăm și evaluăm. Acest workshop va fi o oportunitate de colaborare activă între participanți, axată pe utilizarea genIA pentru crearea de conținut educațional interactiv, personalizarea procesului de învățare și dezvoltarea unor metode de evaluare mai eficiente. Etica și integritatea academică vor fi teme de interes, discutând riscurile utilizării IA asociate cu părtinirile algoritmice (bias), confidențialitatea datelor, drepturile de autor sau potențiale fraude academice. Participanții vor descoperi metode prin care pot îmbunătăți activitățile didactice, crea materiale de curs mai relevante și elabora sarcini de evaluare care să încurajeze implicarea studenților și dezvoltarea gândirii critice, păstrând totodată integritatea academică și rolul esențial al profesorului. Ce vom explora împreună?-
- Instrumente și studii de caz – Care sunt cele mai relevante aplicații de genIA și cum sunt utilizate deja în învățământul superior? Vom analiza exemple de bune practici și vom discuta despre diverse aplicații.
-
- Etică și integritate academică – Cum ne asigurăm că IA este un sprijin pentru învățare și nu o cale spre superficialitate? Vom explora riscurile asociate utilizării IA în evaluare, cum ar fi plagiatul (generativ) și lipsa gândirii critice, dar și soluții pentru a implementa politici academice etice și responsabile.
-
- Cum construim sarcini de evaluare adaptate erei IA? – Vom explora metode concrete pentru a proiecta grile de evaluare, criterii, rubrici și probe adaptate unui mediu în care studenții pot folosi genIA.

Responsabilii de domenii științifice ai Centrului COACH USV
Responsabilii de domenii științifice ai Centrului COACH USV sunt alături de voi!
Le mulțumim că fac parte din echipa noastră și că pun pasiune în tot ceea ce fac!
De ce cântă greierii?
Cafeneaua Științei COACH-USV cu titlul: „De ce cântă greierii?”, susținută de CS gr. II dr. Ionuț-Ștefan Iorgu, cercetător științific, director proiect COACH USV și cadru didactic la Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a avut loc miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 18:00, la Book Café-USV, și a reunit 59 de participanți, majoritatea fiind elevi și studenți, cu o participare consistentă a peste 50 de elevi de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, alături de studenți interesați de biologie și entomologie. Prezentarea „De ce cântă greierii?” a adus știința mai aproape de tineri prin explicații clare, exemple vizuale și sunete reale ale insectelor, fiind percepută drept „liniștită, dar deloc plictisitoare”, „clară, politicos structurată” și „ușor de urmărit”, iar elevii au apreciat în special „sunetele ciudate” și „mulțimea de curiozități despre nevertebrate”, confirmând că dialogul direct dintre cercetători și tineri, într-un spațiu informal precum Cafeneaua Științei, stimulează curiozitatea științifică și apropierea de cercetare.
VOI SUNTEȚI COACH-USV
Centrul de orientare în cariera de cercetător COACH-USV vă invită să faceți parte din familia noastră!Fă o programare ACUM la office.coach@usv.ro și nu lăsa viitorul să aștepte!
Ne găsiți pe Blvd. 1 Mai, nr. 10, Clădirea Proiect Bucovina, etaj 4, sala PB402
Facebook: https://www.facebook.com/coachusv

Read More





