decembrie 4, 2025
18 întrebări despre succes
Cafeneaua Științei „18 întrebări despre succes”, organizată de Centrul COACH USV al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a avut loc joi, 18 decembrie 2025, la ora 18:00, la Book Café USV, marcând, pentru al treilea an consecutiv, încheierea seriei anuale de activități COACH USV. Invitatul serii a fost Petre Gherman, jurnalist și masterand la programul Cinematografie din cadrul USV – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, care a provocat publicul la o reflecție autentică asupra sensului succesului, subliniind că acesta nu are o definiție universală, ci una profund personală, construită prin asumare, consecvență și muncă zilnică, în acord cu propriile valori. Atmosfera a fost una caldă și festivă, deschisă printr-un recital de colinde susținut de Bianca Maria Spînu (voce) și Alexandru Talpeș (chitară), membri ai ASMBS și A.S.T.M. – Ansamblul studențesc al talentelor mediciniște, care a adus un plus de emoție și apropiere. În public s-au aflat studenți ai Facultății de Medicină și Științe Biologice, însoțiți de conf. univ. dr. Alexandru Nemțoi, precum și elevi de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava (alături de prof. Ignat Elena) și de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (prin implicarea prof. Monica Arotăriței). Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, director COACH USV, și lect. univ. dr. Ștefan Sfichi, de la Digital Media Center, care au facilitat un dialog profund și inspirațional între invitați și public. Întâlnirea a confirmat rolul COACH USV ca spațiu de dialog, reflecție și învățare autentică pentru tineri și comunitatea universitară. Fotografii: Alesiea Homneac (Digital Media Center) și Victor Cudalb (USV – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării).

